Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi s-au simțit bine în cursa de ieri, însă la final au susținut că atât s-a putut.
N-ați mai avut startul bun, de altădată. Ce s-a întâmplat în finală? Dumitrescu: Noi, din 2010 am schimbat strategia de cursă. Cu această strategie am câștigat de pildă la europene anul acesta. Azi n-a fost să fie.
A fost o problemă de culoar? Mihalachi: Dacă a fost vânt, acesta a bătut pentru toți. Problema este că ne-am fi dorit un alt culoar, șapte. războiul continuă
Ce simțiți după această cursă? Dumitrescu: Pentru noi, personal, este o luptă pierdută, nu și un război. Ne vom antrena în continuare, sper să o facem mai cu cap. Sper să avem o altă strategie de antrenament și să sperăm să ajungem la următoarele Jocuri Olimpice unde să ne îndeplinim visul.
Ce n-a mers la strategia asta? Pregătirea centralizată nu mai dă roade? Mihalachi: Să se gândească o strategie, orice altceva, doar să îmbunătățim performanța. Nu acuzăm pe nimeni de nimic, însă toți ne dorim un rezultat mai bun.
Ce v-ați propus ca tactică de cursă? Mihalachi: Trebuia să stăm aproape de primul pluton. N-am reușit. Pe final, n-am mai avut resurse să mărim strocul, dar am tras până la epuizare.
A fost o presiune prea mare pe umerii voștri? Mihalachi: Presiune nu a fost, din partea nimănui. Nici a presei, nici a COSR, nici a federației. Noi știam ce aveam de făcut. Atât s-a putut…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER